Mall valentines 750x100

  • Accesări: 1009

15171289 341430979555363 4016266197291544202 nMicuții din Moșnița Nouă și Ghiroda au avut rezultate excepționale la cea mai recentă competiție interjudețeană de kickboxing din vestul țării. Sportivii antrenați de polițiștii Marius Ciocoiu și Dorin Alexandru s-au întors acasă cu șapte medalii de aur și 14 medalii de argint. Cei mici fac parte din grupele de elevi ale maeștrilor în uniformă Marius Ciocoiu și Dorin Alexandru, din Moșnița Nouă. Cei doi antrenori de UNIFIGHT au decis să îi înscrie pe copii în toate competițiile sportive în care se folosesc stiluri de luptă ce înglobează arta marțiala a forțelor speciale. Astfel, sportivii au participat duminică la cea mai recentă competiție interjudețeană de kickboxing desfășurată în Caraș-Severin, la Reșița. De această dată luptătorii din Moșnița Nouă i-au avut alături de ei și pe colegii lor din Ghiroda acolo unde cei doi polițiști au format o nouă grupă de sportivi. Aceștia din urmă au început să facă sport în urmă cu numai două luni. Toți copiii care au reprezentant județul Timiș au obținut rezultate extrem de bune. Ei s-au întors acasă cu șapte medalii de aur și 14 de argint. La concursul de la Reșița au participat aproximativ 120 de luptători din întreaga țară.