14 04 b 750 100

ALDE LugojALDE se organizează... strategic, la Lugoj! Președintele ALDE Timiș, deputatul Marian Cucșa, a anunțat că, la Lugoj, „rezultatele la alegerile parlamentare nu au fost pe măsura așteptărilor”, astfel că au fost luate câteva măsuri organizatorice, pentru dezvoltarea și întârirea organizației. Iar prima măsură luată a fost... schimbarea președintelui. În locul lui Iosif Groza, sub conducerea căruia ALDE a reușit să obțină un mandat de consilier local, a fost numit un fost polițist: Nicolae Istrat. “De vinerea trecută, Nicolae Istrat a fost numit președinte ALDE Lugoj. Nu s-a pus problema plecării din partid a domnului Groza, care rămâne alături de noi, dar domnul Istrat vine cu un suflu nou, cu mai multă energie, cu un sprijin pentru a dezvolta organizația locală”, a declarat, la Lugoj, Marian Cucșa, care a mai menționat și faptul că “relația cu PSD pe plan local nu este de subordonare, ci de colaborare”. Noul președinte al ALDE Lugoj s-a arătat încrezător în dezvoltarea organizației. “Sunt sigur că vom face o treabă bună. În primul rând trebuie să înființăm organizații de tineret și de femei. Noi trebuie să creștem numeric și valoric, prin atragerea unor oameni de valoare, apreciați de lugojeni. Cred că putem să ne mobilizăm și să facem mai mult. Dacă va exista mobilizare, sigur că rezultatele vor crește”, a spus Nicolae Istrat.