safari 750x100

gheorghe falca 60976500Conducerea centrală a PNL va decide, la finalul acestei săptămâni, conform surselor noastre, soarta alegerilor din cadrul organizaţiei judeţene PNL Arad.


Alegerile au fost contestate la Curtea de Arbitraj, datorită modului nestatutar prin care au fost organizate. Mai mult, desemnarea delegaţilor pentru conferinţa judeţeană de alegeri a fost făcută după o normă de reprezentare neconformă cu prevederile statutare. Organizaţia municipală nu a avut un birou ales, fiind desemnate doar trei persoane care au ales delegaţii pentru conferinţa judeţeană de alegeri. Acestea au fost doar câteva dintre neregulile care au făcut ca o parte din organizaţii să nu participe la alegerile judeţene iar lideri recunoscuţi, cum sunt senatorul Ioan Cristina sau deputatul Eusebiu Pistru, să boicoteze alegerile, nerecunoscând caracterul lor statutar.
Surse din cadrul conducerii centrale a PNL au informat că alegerile vor fi anulate, ceea ce va avea drept rezultat faptul că Aradul nu va avea delegaţi la congresul naţional al PNL, alţii în afara celor de drept. Deşi Gheorghe Falcă a încercat o manevră politică ingenioasă, anunţând că îl va susţine pe Ludovic Orban, cunoscut drept apropiat al adversarilor săi liberali vechi din PNL Arad, se pare că acest sprijin de ultim moment nu va schimba decizia de anulare a alegerilor de la Arad.