safari 750x100

Declarațiile primarului Nicolae Robu cu privire la girația supraterană din zona străzii Baader a creat din nou tensiuni între edil și grupul de consilieri PSD.


Mihai Ritivoiu, consilier județean PSD Timiș, a ținut să facă precizări, într-o conferință de presă, ”pentru a pune lucrurile în ordine, fiindcă edilul a vorbit numai de soluții fanteziste și, altfel, situația riscă să degenereze”.
„Ceea ce s-a declarat din partea primăriei este halucinant. Acest proiect nu este al Primăriei Timișoara, ci al Guvernului României, al Ministerului Transportului, mai precis, al CFR. E un proiect făcut pe fonduri europene și care presupune reabilitarea tronsonului de cale ferată Arad-Timișoara-Lugoj-Caransebeș și lărgirea lui, prin dublarea liniilor de cale ferată. Trenurile vor putea circula pe tronson cu viteze de până la 160 de km pe oră. În acest moment există o licitație pentru un studiu de fezabilitate”, spune Ritivoiu.
Ce presupune acest fapt?
Ritivoiu explică: „Acesta este un proiect pe fonduri UE și nu pe banii Primăriei Timișoara care nu poate fi deblocat și urgentat decât cu colaborarea tuturor părților –autorități locale, județene, proiectanți și guvern. Este prematur să lansezi idei, pentru că soluțiile spre final se pot schimba, orice idee asumată pompieristic de maniera girației supraterane creează dificultăți în a implementa acest proiect. Primăria Timișoara nu are nicio contribuție și nu poate participa financiar. Vor fi trei traversări peste calea ferată în Timișoara – la UMT, în zona Baader și una în partea de vest a orașului – dar să vii cu girații supraterane, îngreunezi tot mersul lucrurilor și pui sarcini suplimentare pe buget și întârzii proiectul. E regretabil că au apărut aceste informații false și opinia publică este indusă în eroare. De fapt ne-au fost prezentate niște desene, niște planșe descărcate de pe internet și nu studii clare și măsuri ce pot degreva traficul rutier în zona șantierelor. Acesta e răspunsul pe care îl așteptăm de la Primăria Timișoara, nu soluții fanteziste care nu sunt făcute pe banii locali. Tragem un semnal de alarmă pentru găsirea unor soluții pentru deplasarea la lucru a celor 10.000 de angajați care lucrează în zona centrala și în zona Openville, din sistemul bancar și nu numai. Aici primăria trebuie să găsească soluții”, este de părere Ritivoiu.
Pe acest subiect, Dan Idolu, șeful Grupului consilierilor locali PSD Timiș, a venit cu completări: „Pe tronsonul Caransebeș –Arad –Timișoara, s-a pus în discuții numai unde vor fi făcute aceste supratraversări, nicidecum nu s-a intrat în amănunte de proiectant. E important ca aceste locații să fie în interesul orașului. Zona Baader va fi una dintre ele. Proiectantul nu și-a asumat acel desen prezentat de primar, cineva din anturajul domnului primar l-a postat pentru a crea emoție și senzație. Primăria trebuie să facă lucrările de cadastru în zona Baader și de expropriere, lucrări serioase care pot frâna proiectul, dacă sunt amânate. Primăria a pus carul înaintea boilor. A pus o poză când noi discutăm de probleme tehnice de locații, de indicatori tehnico-economici”, a spus Dan Idolu.