14 04 b 750 100

Claudia Boghicevici, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad, a fost demascată de deputatul social-democrat Florin Tripa că a dezinformat arădenii în cazul Ghiroc. Claudia Boghicevici a declarat că a trimis la Ministerul Turismului documentaţia pentru ca localitatea Ghiroc să devină staţiune turistică de interes local. Numai că ministrul, printr-o adresă oficială, a arătat că la el nu a ajuns nici un demers al arădenilor. Totul s-a întâmplat după ce comuna Ghioroc a fost prezentată la Târgul Naţional de Turism din acest an ca o alternativă la litoralul Mării Negre. Numai că lacul de la Ghioroc nu are aprobările necesare, iar turiştilor nu li se asigură un minim de confort.

Boghicevici anunţă că documentaţia a plecat spre Minister

La Târgul Naţional de Turism, care s-a desfăşurat în perioada 16-19 februarie la Bucureşti, Consiliul Judeţean Arad a promovat mai multe obiective turistice. În fiecare zi, la standul arădean au fost organizate lansări de programe specifice. În data de 17 februarie a fost prezentat „Lacul Ghioroc, litoralul din Vestul României”. Nu s-a pus nici un moment problema că la un Târg Naţional de Turism a fost promovat o destinaţie turistică arădeană care nu avea nici aviz DSP pentru lac şi nici condiţii minime pentru turişti. În data de 6 martie, printr-un comunicat de presă, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, Claudia Boghicevici, a anunţaţ că le va propune consilierilor județeni susținerea comunei Ghioroc ca stațiune de interes local și dezvoltarea unui pol de atracție regională în jurul infrastructurii turistice care va fi creată acolo. O zi mai târziu, vicepreşedintele Boghicevici a anunţat că administraţia judeţeană doreşte ca Ghiorocul să devină un pol turistic al Aradului, prin exploatarea actualului potenţial, dar şi dezvoltarea acestuia prin investiţii majore, astfel încât localitatea să întrunească toate condiţiile pentru a fi catalogată drept staţiune. „Am transmis Ministerului Turismului propunerile Aradului pentru Masterplanul de turism şi vom face demersuri ca, în următorii ani, judeţul nostru să se transforme dintr-un judeţ de tranzit într-unul cu destinaţie turistică. Aradul trebuie să devină un judeţ de destinaţie turistică, nu unul din care se pleacă”, a declarat atunci Claudia Boghicevici, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad. De asemenea, a fost alocată şi o sumă de bani uriaşă, 800.000 de lei pentru un studiu la Ghioroc, în timp ce staţiuni cu tradiţie cum sunt Moneasa sau Lipova au primit bani mult mai puţini.

Ministerul Turismului spune că nu s-a primit nimic în cazul Ghioroc

Deputatul social-democrat Florin Tripa, conform site-ului Camerei Deputaţilor, a depus o interpelare pentru Ministrul Turismului, Mircea-Titus Dobre în data de 29 martie, prin care l-a întrebat dacă s-a iniţiat vreun demers de către Consiliul Judeţean Arad sau Primăria comunei arădene Ghioroc pentru a transforma localitatea Ghioroc în staţiune de interes local. După aproape trei săptămâni, răspunsul s-a întors la Camera Deputaţilor. Ministrul Turismului, Mircea-Titus Dobre îi explică deputatul social-democrat Florin Tripa care sunt paşii prin care Ghioroc-ul ar putea deveni staţiune de interes local: autorităţile administraţiei publice locale înaintează propunerea la Ministerul Turismului, care emite atestarea şi se aprobă prin Hotărâre de Guvern, conform legislaţiei în vigoare. Numai că toate demersurile anunţate de vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, Claudia Boghicevici, s-au dovedit a nu fi reale. „Vă informăm că până în prezent Primăria Comunei Ghioroc nu a transmis la Ministerul Turismului documentaţia necesară pentru atestarea comunei Ghiroc drept staţiune turistică de interes local”, a arătat Ministrul Turismului, Mircea-Titus Dobre în adresa sa, publică pe site-ul Camerei Deputaţilor. Deputatul Florin Tripa a postat un comentariu pe contul său de socializare despre această situaţie. „Evident, ministrul Dobre mi-a răspuns şi...... surpriză !!!!! doamna Boghicevici şi de altfel nimeni din anturaj, nu a transmis niciun fel de documentaţie ministerului de resort pentru analiză. Dar bani publici pot să arunce pe apa sâmbetei că doar sunt banii contribuabililor! Adică acasă ne jucăm de-a balenele în ibric şi devenim peşti muţi când vine vorba despre demersuri oficiale. Cam astfel stau lucrurile cu echipa Cionca-Boghicevici- Bîlcea, învăţăceii lui Kim Jong-un de Arad”, a explicat deputatul social-democrat, Florin Tripa.

Boghicevici recunoaşte că a trimis, dar nu a trimis documentaţia

În replică, Claudia Boghicevici ţine să deţină ultimul cuvânt. „De asemenea, spre ştiinţa domnului deputat, precizez că în 06.03.2017 am transmis Ministerului Turismului propunerile noastre pentru includerea unor obiective turistice ale judeţului Aradului în Masterplanul național de turism al României. În mod normal, nu este greu de înțeles. Sper ca dumnealui să înţeleagă că noi nu ne rezumăm la declaraţii de presă, ci chiar promovăm turismul arădean pe toate căile posibile”, a declarat Claudia Boghicevici. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad a ţinut să-i transmită deputatului Tripa că este „un om care nu are noțiunea termenilor”, „nu înțelege nimic din administrație”, „demonstrează la fiecare comunicare o sărăcie lucie de idei și de cuvinte”, dar şi că nu pricepe nimic. „Ne transmite dl. deputat că a aflat de la Ministerul Turismului că localitatea Ghioroc nu a trimis spre analiză documentația pentru acreditarea ca stațiune de interes local. Asta este o dezvăluire cel mult pentru deputatul Tripa. Oricine altcineva, cu o minimă cultură generală și înțelegere a fenomenului administrativ, pricepe că nu poți trimite la minister o documentație până când aceasta nu este completă. Altfel, riști să devii ridicol, așa cum se întâmplă cu Florin Tripa în majoritatea luărilor sale de poziție pe teme de interes local”, spune Cluadia Boghicevici. Adică, a transmis documentaţia, aşa cum s-a lăudat, dar nu a trimis-o deoarece nu era completă? Apoi, am aflat cum Consiliul Județean Arad a alocat administrației locale a comunei Ghioroc resursele necesare realizării documentației în vederea acreditării ca stațiune de interes local.

Se vrea debarcarea lui Boghicevici?

Claudia Boghicevici a fost deputat PDL, a fost ministru în Guvernul MRU şi a pierdut un post de deputat în această legislatură, deoarece a mers pe mâna lui Gheorghe Falcă. Acesta, în calitate de preşedinte al PNL, i-a cerut Claudiei Boghicevici să renunţe la mandatul de deputat pentru a deveni vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad pentru câteva luni, urmând să ocupe la alegerile din iarna trecută din nou un loc eligibil pe listele pentru Camera Deputaţilor. Însă, toată strategia cu coafatul femeilor de pe Valea Mureşului şi curăţarea cimitirelor nu au dat rezultatele scontate şi Claudia Boghicevici nu a mai ajuns deputat. Însă, numele ei a fost implicat în scandalul „executării” directorului Bibliotecii Judeţene Arad, Florin Didilescu şi acum, în cel al turismului de la Ghioroc, unde există acuze că la mijloc ar fi o nouă afacere liberală. Adică, sub pretextul transformării în stațiune de interes local, va creşte preţul unor terenuri aflate în posesia „oamenilor de bine”. Numai că, conform obiceiului lui Gheorghe Falcă, acesta îi va spune foarte curând Claudiei Boghicevici că a adus daune de imagine partidului şi va cere consilierilor judeţeni ai PNL, majoritari, să o schimbe din funcţie. Claudia Boghicevici nu a făcut însă nimic decât ceea ce i s-a trasat de la partid. Ar fi păcat ca PNL Arad să-şi sacrifice al treilea ministru pe care l-a avut, după Gheorghe Seculici şi Constantin Traian Igaş, ambii trecuţi de Falcă pe linie (politică) moartă.