safari 750x100

PMP TimisȘedința extraordinară a Consiliului Local al comunei Săcălaz, de miercuri 5 aprilie, a provocat un mare scandal, atunci când a fost schimbat viceprimarul PMP Timiș.
Radu Șumălan, președintele PMP Timiș, a explicat că pe Ordinea de zi au apărut, pe ultima sută de metri, mai multe proiect de hotărâri, printre care cel de schimbare din funcție a viceprimarului Adina Dărăban (PMP) și cel pentru alegerea unui nou viceprimar. Consilierii locali PMP, în număr de 4, au decis să părăsească ședința, fiind urmați de alți doi consilieri, aleși pe listele ALDE și UNPR.
Cu toate că au votat efectiv 9 consilieri din 15, Procesul verbal al ședinței menționează, în fals, faptul că proiectul de revocare a viceprimarului ar fi fost votat de 10 aleși locali. Nici măcar adresa consilierului Flavius Ruisz (UNPR), care informează legislativul local că NU a votat pentru schimbarea viceprimarului Dărăban, n-a avut vreo valoare. Sub atenta coordonare a primarului Todașcă, nouă consilieri au stabilit că un al zecelea a votat, situație ce aduce încă un trist record pentru administrația locală.
“Prin desemnarea ilegală a unui nou viceprimar, în persoana dl. Brîndușa Silviu-Adrian, doi foști colegi de partid (în PD-L) se reîntâlnesc, de data aceasta de la PSD și PNL, în cea mai păguboasă combinație primar – viceprimar de care a avut vreodată parte Săcălazul. Pentru că viceprimarul nostru a refuzat să joace după cântecul primarului, preferând să asculte păsurile omului simplu, a doua forță politică locală a ajuns să îl deranjeze pe primarul în exercițiu. De aici și lupta crâncenă pentru a ne elimina, chiar și călcarea legii în picioare. În cazul în care Instituția Prefectului nu va sancționa revocarea ilegală din funcție a viceprimarului Adina Dărăban, organizația locală PMP Săcălaz va formula plângeri penale. Sancționăm pe această cale modul incalificabil în care anumiți reprezentanții PSD, cu care avem o colaborare la nivelul întregului județ, înțeleg să ne respecte ca parteneri”, atrage atenția Șumălan.