b 750 100

ANGE8209 1024x683Soția lui Ilie Năstase a decis să nu se mai cufunde în muncă și să-și plângă de milă din cauza problemelor, ci să trăiască la maximum cât mai are timp. Așadar, în ultima vreme, Brigitte Năstase, neînsoțită, a devenit extrem de mondenă.
Dacă până acum Brigitte Năstase încerca să demonstreze că este partenera ideală pentru Ilie Năstase și își petrecea timpul fie pe șantier, alături de muncitori, fie acasă cu cei mici, de ceva vreme, bruneta a ajuns la concluzia că viața este mult prea scurtă pentru a se lăsa influențată de probleme.
Așa că, a decis ca atunci când Ilie nu o ia la vreo sindrofie sau în vreo vacanță, să nu stea închisă în casă, ci să iasă la distracție. Această schimbare a survenit încă de la începutul acestui an, când sora ei, Cristina, stabilită în Italia, a venit pentru câteva zile în România și au ieșit aproape în fiecare seara împreună. După ce a simțit gustul petrecerilor de noapte din Capitală, Brigitte a decis să facă din asta un mod de viață. Chiar dacă stă în club doar câteva ore, pentru brunetă este suficient, mai ales că este înconjurată de prietenele ei.
Brigi este hotărâtă să continue astfel, chiar și în condițiile în care Ilie Năstase nu se arată dispus să o însoțească. Brigitte a declarat că o dată cu trecerea pragului de 40 de ani este hotărâtă să-și schimbe complet percepția asupra vieții și să nu se mai lase doborâtă nici de problemele de sănătate, nici de cele în căsnicie. Mai mult, ea le-a declarat prietenelor că, de când este mai relaxată și concentrată mai mult pe propria-i persoană, lucrurile au început să se așeze mai bine în viața ei.
Sursa: libertatea.ro