750 100 2017

masina troturarTimișoara este un oraș scăpat de sub control de autorități. Este orașul în care cetățenii somează poliția să îi scape de hoți și tâlhari, ce gunoaiele de pe străzi și de cei ce le aruncă, de zgomotele infernale de la cluburi și terase și nesimțiții din trafic. Tot Timișoara este orașul proiectelor de investiții fără sfârșit, al vaporașelor care stau pe uscat și al unui sistem de management al traficului de milioane de euro care, practic, nu a funcționat niciodată.
Este și locul unde cu bicicleta, trotineta sau rolele sunt un pericol, iar mașinile sunt scăpate de orice control.

O dovedește și acest caz. Al unui șofer idiot ce a fost filmat mergând cu mașina, pe trotuar, printre copii și părinți înspăimântați. Filmarea a fost realizată duminică, în zona Girocului, pe str. Mareșal Averescu. În imagini se poate vedea cu o bunică terifiată își protejează nepoțelul, pe lângă care trece în viteză mașina cu numere de Timiș. Locuitorii din zonă spun că astfel de grozăvii se întâmplă în fiecare zi, iar pe acel trotuar se circulă ca pe bulevard.