safari 750x100

Un accident de circulație a avut loc luni, în localitatea Cruceni din județul Timiș. Șoferul unui autocamion nu s-a asigurat la trecerea la nivel cu calea ferată iar autovehiculul de mare tonaj a fost lovit de tren. Accidentul, spun polițiștii, s-a produs din cauza conducătorului autotrenului, un tânăr în vârstă de 31 de ani. Acesta nu a respectat semnificația indicatorului STOP și nici crucea sfântului Andrei montată la trecerea la nivel cu calea ferată. A încercat să traverseze însă mașina de mare tonaj a fost lovită de o garnitură a Regiotrans. Din fericire în urma impactului nici conducătorul auto, conductorul sau trei pasageri din tren nu pățit nimic.