750 100 2017

blue whale 98570800O fată de 13 ani, din Timiş, a minţit că este hărţuită de administratorii jocului “Balena Albastră” pentru a-şi convinge părinţii să-i cumpere un telefon mobil nou. Poliţiştii s-au autosesizat după declaraţiile copilei şi au stabilit că totul a fost o înscenare.
Poliţiştii din judeţul Timiş s-au autosesizat după ce, recent, o copilă de 13 ani din Timişoara a declarat, la un post de televiziune, că este hărţuită de administratorii jocului “Balena Albastră”.
Potrivit unor surse din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş, declaraţiile făcute de fată nu sunt reale. Poliţiştii i-au contactat pe părinţii copilei, iar în urma verificărilor au ajuns la concluzia că fata a înscenat totul. Astfel, copila a folosit o aplicaţie instalată pe telefonul mobil prin care şi-a trimis singură mesaje de ameninţare şi s-a apelat singură, iar ulterior a şters aplicaţia.
Potrivit surselor citate, fata a inventat tot scenariul cu scopul de a-i convinge pe părinţi că telefonul mobil nu mai poate fi folosit şi că are nevoie de altul mai performant. Fata de 13 ani povestea, într-un interviu, că a ajuns din greşeală pe site-ul jocului "Balena Albastră", iar apoi a început să primească mesaje de ameninţare de la administratorii jocului şi să fie sunată de aceştia.
Jocul "Balena Albastră", al cărui final ar putea fi chiar decesul, a intrat în atenţia autorităţilor din România. După ce în alte state jocul a făcut victime, poliţiştii români au început o campanie de prevenire.