14 04 b 750 100

accident 68144600Lucian Isar, soțul Alinei Gorghiu, a fost rănit într-un accident rutier înregistrat joi, pe Valea Oltului, în județul Vâlcea. Lucian Isar a ajuns la Spitalul Județean Vâlcea, în stare stabilă.


Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, Loredana Sandu, autoturismul condus de Lucian Isar a intrat pe contrasens şi lovit întâi o autoutilitară şi apoi un autocamion.
Autocamionul, încărcat cu alamă, a căzut pe calea ferată.
La volanul maşinii care a intrat pe contrasesns şi a lovit o autoutilitară şi apoi un TIR se afla soţul fostei şefe PNL, Alina Gorghiu, Lucian Isar, anunţă RomaniaTV.
Bărbatul în vârstă de 39 de ani a suferit un traumatism cranio-cerebral şi a fost transportat la Spitalul Judeţean Vâlcea după ce a fost stabilizat de medici. El a fost aşteptat la spital şi de preşedintele PNL Vâlcea, Cristian Buican.
La cerere, acesta poate fi transferat la o unitate medicală din București
În urma accidentului, Isar s-a ales cu dosar penal pentru vătămare din culpă. Șoferii blocați pe Valea Oltului, în urma accidentului au declarat că acesta a condus agresiv pe întreg tronsonul.
Lucian Isar se afla la volanul unui Porsche Cayenne şi conducea agresiv, făcând mai multe depășiri riscante de-a lungul deplasării sale pe DN 7, susţin martorii.
În zona Câineni, acesta a intrat într-o altă depășire, în curbă, pe linie continuă și a intrat în coliziune cu o autoutilitară, iar apoi a intrat în roata TIR-ului, care a explodat. Șoferul acestuia a pierdut controlul volanului și TIR-ul a căzut pe linia ferată, scrie voceavalcii.ro. 
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, începând cu ora 17:35, în judeţul Vâlcea, traficul rutier a fost reluat în ambele sensuri pe DN7 Râmnicu-Vâlcea – Sibiu, în zona Câineni, la kilometrul 228+650 de metri. 
Traficul feroviar rămâne oprit pe secţia 201, însă călătorii trenurilor de persoane vor fi transbordaţi între staţiile Câineni şi Cornet. Se încearcă ridicarea autocamionului căzut pe calea ferată, cu ajutorul unor macarale.
Lucian Isar este bancher şi, pentru scurt timp, a fost ministru în primul Guvern Ponta. Lucian Isar a ocupat, începând cu 2006, funcţiile de vicepreşedinte şi Head of Trading Unit la Citibank, iar apoi pe cele de director executiv al Departamentului de Pieţe Globale al Bancpost, precum şi de membru al Comitetului Executiv al aceleaşi bănci, iar, mai apoi, vicepreşedinte până în noiembrie 2008. În mai 2012, a fost propus de premierul Victor Ponta pentru funcţia de ministru delegat pentru mediul de afaceri, în cadrul Ministerului Economiei. A rezistat în fotoliul ministerial numai patru luni. A renunţat la funcţie după un conflict cu Ponta.
În prezent, este consilier la Banca Feroviară şi speră să ajungă guvernatorul BNR în locul lui Mugur Isărescu.