BANNER 750 100 CAPITALA TRENDURILOR

  • Accesări: 45313

Duminică dimineața, podul spre Piața Maria, Bega, și o femeie decentă, spre Catedrala Mitropolitană. Lumina zilei, pasul calm, nimic nu ar fi arătat că ea, timișoreanca noastră, ar fi fost în vreun pericol. Dar pericolul era lângă ea!

Un dement, sociopat sau agresor de profesie vede în ea ”șansa” de a face rost de bani pentru vreo băutură. Și o atacă! Îi vrea poșeta! Vrea micuța sa avere. Femeia se zbate, nu cedează! Se luptă în plină stradă pentru micuța sa avere. Sunt sigură, cu riscul de a părea mistică, că și Îngerii au fost pe aproape… În această vreme, un TIMIȘOREAN, bărbat fără alte semne de mirare, la volanul unei mașini (chiar bune) oprește. Oprește și sare în ajutorul femeii! Mai opresc ulterior și alte persoane. Salvează situația. Face ceea ce TREBUIE să facem cu toții. Să nu fim nepăsători. Să nu acceptăm răul. Imobilizarea hoțului nu se poate face cu mănuși, desigur, nici cu scuze pentru deranj! Răul este rău! Nu-l cunosc. Nimeni nu i-a dat numele, numele hoților le cunoaștem, pe cele ale oamenilor buni, mai puțin.
Îți mulțumesc, timișoreanule drag, pentru gestul tău nobil! Pentru atitudinea ta de cavaler al dreptății. Pentru că nu ai lăsat ca interesul tău să fie mai important decât al sărmanei atacate în stradă! Aș vrea să te cunosc, să-și mulțumesc pentru gestul ce ar putea să deschidă un drum de atitudine și demnitate, parcă uitate în vreme. Nu l-ai lăsat pe bandit să scape! Ai chemat instituțiile statului și ele au știut ce să facă mai departe.
Luptăm pentru cauze nobile? Știm să ne apărăm orașul? Oprim în trafic atunci când nesimțiții urbei aruncă câte ceva pe geam? Îi îndemnăm spre atitudine civică? Timișoreanul din tabloul de duminică ar fi putut creiona, mental, scuze, ipoteze lașe, îmbrăcate în veșnicul ”nu te băga!” sau ”nu te amesteca!”, dar el nu a făcut asta. A fost un Cavaler! Un om adevărat! Să-l admirăm și să-l încurajăm. Să ne încurajăm unii pe alții. Avem nevoie de asta.
Timișoara își sărbătorește izbânda de sub turci, din urmă cu 300 de ani. Am avut și atunci un cavaler. Pe Eugeniu de Savoya, pe care, din păcate, italienii vremii, tocmai îl considerau depășit, perimat, neperformant! El a cerut conducerii imperiale să vină la Timișoara. A pus gaj un castel. A dorit să-și marcheze credibilitatea. Apoi, l-a dăruit împăratului vremii. A dorit să demonstreze că nu este nici prea în vârstă, nici lipsit de curaj! Îi datorăm europenismul de care ne mândrim.
Nu știm numele cavalerului de ieri, de pe pod. Dar și el este un salvator!
Fiecare are mica sa avere. Uneori, doar câteva pietre mici, dar diamante!