Mall valentines 750x100

  • Accesări: 2392

Infatuare, dezordine și voci răgușite, la Timișoara

Orice eveniment din viața micilor colectivități are reguli, criterii și…regie. Prima zi de școală este, mai ales pentru cei mici, din clase pregătitoare sau, în general, în primele clase de școală, un spectacol

Natura acelui spectacol va parafa pe viață amintirile copilului. Aerul toamnei, mirosul nucilor, zâmbetul învățătoarei, discreția mamei, atingerea primului coleg de bancă. Prima zi de școală a devenit subiect de presă, s-a extins ca temă poate prea mult, dar este în viața noastră, a tuturor, oricum.
Ce s-a întâmplat la Timișoara, am văzut mai bine. Fie laude pentru școală reparată, fie critici pentru una prăpădită, părinți bucuroși, părinți revoltați, preoți, șefi de partide, de toate. Ce nu s-a văzut în reportaje, dar reprezintă subiect de reportaj, arată așa: Prima zi de școală, aglomerație la intrarea principală, nimeni care să coordoneze intrarea părinților și a copiilor. Buluceală mare. Se organizează ”tribuna tribunilor”. Copilașii atenți se pregătesc să guste primele cuvinte încurajatoare ale vorbitorilor. Primul - preotul. Doamne, ajută! Poate rostește o rugăciune, poate face o bine-cuvântare. Și asta ar ajuta mult. Dar nu a fost așa. Preotul vorbește 30 de minute! Multe cuvinte încâlcite pentru mintea jucăușă a copiilor. Apoi, politicienii, care și ei, cu ale lor bla – bla – uri din care bieții copii nu pricep chiar nimic! Dar, lasă că vine președintele comitetului de părinți, el va ști mai bine. ”Părintele șef” este însă supărat tare pe… părinții începători (de școală), că vociferează și nici nu-și stăpânesc copilașii! Aha! Ca să vezi și să nu crezi! – cum zice proverbul neamului. Șeful de comitet nu s-a uitat la ceas! A uitat, sărmanul, că toate discursurile serbede și prăfuite au durat ”doar o oră și jumătate”. ”Tehnicile de comunicare” în fața unei mulțimi în așteptare, puse pe ceasul nerăbdării, cuantificare la 90 de minute, se traduc, simplu, prin: pierderea capacității de concentrare, lipsa interesului, pierderea simpatiei pentru eveniment, creșterea tensiunii arteriale (pentru cei cu probleme), dureri de picioare (pentru copii și restul) și, de ce nu?, vociferări de…grup.
Nu știu cum a fost în alte orașe, dar acest tablou, aproape repetabil în școlile din Timișoara, mă determină să cred că dacă la Timișoara se comunică așa, nu poate fi departe România, toată, prin alte exemple, din alte zone.
Proasta comunicare, lipsa măsurii, a simțului realității, lipsa umorului, în schimbul unei cantități mari a rigidității și grotescului, fac, din păcate, din întâlnirile de acest tip, un eșec garantat.
Prima zi de școală, o amintire de păstrat? Da. Căldură, infatuare, răgușeală de funcție, vorbărie inutilă! Păcat!