b 750 100

S-a scris despre Alin Popoviciu, acest ”Hopa – Mitică” al noul PNL, acest aranjor de liste, interese, meschinării, care mai de care mai penibile, că reprezintă culmea ghinionului acestor alegeri locale. Și așa a fost. Am strigat în cor, o mare parte din mass – media, dar au strigat și unii politicieni. Șefii lui, adică, șeful lui Alin, Dan Popa, a vrut să fie surd. A promis (cel din urmă) că va demisiona dacă ”Alinuțu” nu devine președintele CJT. Așteptăm… și demisia! Listele fostei Securități, cu numele celor ce se știu pe ele, așteaptă să iasă la lumina zilei. Aviz cunoscătorilor! În fine, PNL a reușit, din păcate, ”performanța” a 30 de procente, la CJT. Adică, 14 de consilieri, având nevoie de încă 5 pentru a face majoritatea. Dacă PNL i-ar cere lui Alin Popoviciu să salveze situația, ce ar face oare el, ”inteligentul”? Ar trebui, poate, să abordeze PMP–ul lui Băsescu, mai mare rușinea lumii! Adică, de aici, numai doi consilieri a la Băsescu și dezgustul public pentru alianța cu ”hăhăitul șef”. Să ne amintim mitingurile emoționante din Piața Unirii, când, la volanul PNL–ului istoric era însuși Crin Antonescu, un lider vocal, pe vremea când se forma USL. USL – o mare spaimă pentru Băsescu. Atât de repede uită românii? Dar românii – politicieni! Ce mic era atunci Alin Popoviciu, cum se ascundea pe sub gulerele hainelor de cocalar, nu avea glas, era tăcut… ce cuminte, săracul – bogat! Apoi, s-a trezit, după toate combinațiile cu Blaga, cu listele suplimentare din zona Sânnicolaului Mare, la alegerile din toamna lui 2012, parlamentar! Ha! Ce scofală tupeistă! Ce mizerie! Suntem în 2016 și același personaj, sub tirul strigătelor de ”atenție, nu mergeți pe mâna lui!”, are tupeul de a crede că ar putea deveni președintele CJT. Asta, nu! Un calcul simplu arată că ALDE va merge la negocieri cu PSD (declarația lui Tăriceanu confirmă asta, chiar azi), deci PSD mai primește două mandate total, 18. UNPR a primit ”ordin” de București pentru PSD. Adică, total, 21! Majoritate PSD, Alin Popoviciu, la mătură, iar Dan Popa, demisia! Nu? Vorbim despre onoare, domnilor PDL-iști sau ne jucăm?
Cu cine ar mai putea face PNL –ul nou alianță? Oricâte calcule s-ar face, din păcate, ghinionul popovicesc s-a răsfrânt, cu totul, grotesc, peste partidul infestat de inși ca Salin Popoviciu: dosare penale, cercetat de DNA, ajuns în moțul situației prin presiunile perverse ale lui Vasile Blaga. Buldogul disperat al politicii din România, insul pătat de vremurile vămilor umilințelor din România!
Din păcate, persoane de onoare, ca Viorel Coifan, Vasile Marian, Mihai Bojin, dar și alții, din PNL, trăiesc drama unei înfrângeri nemeritate.
Sunt din rădăcini liberale, dar mi-e teamă că cei plecați spre alte lumi să răzvrătesc neputincioși, privind spre dezastrul produs de otrăviții mileniului trei.
România, Timișul, Timișoara – victimele otravei securiste!