safari 750x100

paisie60Încep acest text, stimulat de nefericita inspirație din partea celui ce se numește ”episcop vicar”, Paisie Lugojeanul, precizând, pentru Prea Fericitul Daniel, Patriarhul BOR, că dezvăluirile noastre NU sunt un atac împotriva bisericii, ci un ajutor adus bisericii, prin lupta împotriva corupției. Dar și prin cea împotriva răului produs de comportamentele inadecvate ale unor ierarhi sau slujitori, în general. ”Domnul” Paisie a mai făcut o ”nefăcută”, la care au fost martori zeci de oameni, zeci de credincioși practicanți ai ortodoxiei la Timișoara, iubitori ai catedralei. Duminică, 3 aprilie, în marea sărbătoare a Sfintei Cruci, în duminica a treia a Postului Mare, Paisie i-a invitat, pe ton războinic, într-o criză nervoasă, isteric și necontrolat, să PLECE ACASĂ dacă nu le convine tratamentul lui! Despre ce a fost vorba? În duminica trecută, Catedrala Mitropolitană a Timișoarei a avut un oaspete, pe Arhimandritul Zaharia Zaharou, de la mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul din Essex, renumit duhovnic, din Anglia. Preotul a predicat în limba lui Shakespeare, minunat pentru vorbitorii limbii engleze, nu și pentru cei mai vârstnici, nu și pentru copilașii care abia spun în limba maternă, mama. Slujba, la care corul NU a participat, pentru că NU a vrut Paisie – dictatorul să-l audă, el are alergie la tradițiile noastre din Banat, a durat foarte mult. Atât de mult, încât în catedrală a pornit o vociferare, un murmur continuu, copiii plângeau, lumea ieșea deja agitată, atmosfera era amprentată de răul pe care el, Paisie, îl generează. O parte din oameni a reproșat, dar cu calm, că este prea mult, că așteaptă prea mult, în contextul în care unii urmau să se împărtășească, în fața Altarului Sfânt. Și atunci? El, Cel Urât, cu potirul în mână, cu potirul conținând Sfânta Împărtășanie, a țipat la oameni, A ridicat vocea lui răgușită de ură, și a pus: ”Nu vă place? Plecați acasă!”. Aceste cuvinte sunt înregistrare integral de către unii credincioși.
I-am cerut, telefonic, opinia IPSS Ioan, Mitropolitul Banatului, față de cele întâmplate. Cu blândețe și tristețe în voce, IPSS Ioane a spus: ”Regret profund cele întâmplate, mai multe persoane au spus ce s-a întâmplat. Îmi pare rău, mai ales că am avut un oaspete de seamă al Ortodoxiei…” Desigur, mult prea bine – voitor, Mitropolitul Banatului nu se aștepta, era evident, la așa ceva. Poate că acum începe să înțeleagă că nici un om din lume asta, de bună credință, nu ar fi acuzat comportamente deviante, așa cum are Paisie, dacă nu ar fi fost absolut adevărat! IPSS Ioan este prea bun pentru terenul minat pe care l-a găsit aici. Am primit la redacție mai multe mesaje pentru reînceperea campaniei de ridicare a dreptului de a fi episcop vicar la Timișoara, a lui Paisie. Vom începe. Vom strânge, din nou, semnături, de data asta și mai multe, vom scrie din nou Patriarhiei și Mitropoliei Banatului. Dacă nu se va înțelege că bănățenii credincioși NU-l mai vor pe ” Cel Urât” aici, atunci, la fel ca în 2011, când timp de două luni am manifestat pentru Mitropolitul Nicolae, vom relua acțiunile de advocacy, în fața catedralei.
Oamenii cer scoaterea imediată a lui Paisie din Catedrala Mitropolitană!
Paisie habar nu are că Timișoara face revoluții! Revoluții – unicate!