safari 750x100

tabara valeriuProf. dr. Valeriu Tabără, vicepreședintele Academiei de Științe Agricole și Silvice, și fost ministru al Agriculturii, atrage atenția că în domeniul agricol, în special în zootehnie, fermierii din Timiș cumpără tot materialul biologic din Occident, la prețuri exorbitante, în loc să îl producă ei în ferme și apoi să îl vândă la export.


La o recentă întâlnire, el i-a atenționat pe crescătorii de animale să pună capăt acestor practici, fiindcă viitorul va fi sumbru. “Importăm material seminal pentru însămânțări artificiale, embrioni și tot ce se poate pentru a ne ridica valoarea genetică a efectivelor de animale, în loc să le producem noi, aici în țară, și chiar să exportăm. Atât timp cât veți cumpăra material biologic nu veți fi rentabili. Eu i-am spus actualului ministru al Agriculturii, Petre Daea să vină în ajutorul crescătorilor de animale”, a spus Tabără. Anual, fermierii români importă material biologic în valoare de un miliard de euro, ceea ce înseamnă că agricultura se află într-o situație dramatică.
Ce șanse mai au crescătorii de animale? Ing. Ioan Negrean, directorul Oficiului Județean pentru Amelioare și Reproducție Timiș, a explicat:  “Dacă se va continua pe aceeși linie, vom coborî tot mai jos și tot mai jos. Dacă o să mai aducem material genetic de mare valoare de afară, ne vom prăbuși, fiindcă costurile sunt enorme. Nu mai târziu de toamna anului 2016 când a venit acel program de minimis prețul unei juninci a ajuns la 3.000 euro, de la 1.900. Până în Germania nu mai găseai nimic ce să aduci în România, că s-au plâns și aceea. Îndemnul meu este să faceți controlul oficial al producției la ovine, în special la lapte. Respectați termenul. Berbecii folosiți vor trebui să aibă certificate de origine. Asta înseamnă că au trecut etapele de control oficial, că au fost înscriși în cartea de rase de cel puțin două generații. Pentru 2017 încă mai există o portiță pentru cei care încă nu s-au înscris în controlul oficial al producției. În scurt timp va trebui să trecem în etapa de selecție. Va trebui să facem testarea aici în țară. Pentru asta va fi nevoie de ferme foarte bine puse la punct din punct de vedere organizatoric și al personalului, dar va fi extreme de greu pentru a împlini acest obiectiv. Pentru asta vor fi autorizate câteva ferme de elită în țară pentru a se putea produce material biologic testat STAS”, este mesajul lui Negrean Ioan, către ciobani.
Județul Timiș are cea mai mare suprafață agricolă -700.000 de ha, dintre care 530.000 de ha care sunt arabile sunt declarate la APIA, și peste 600.000 de capete de oi declarate. Existând o suprafață mare de teren și cu foarte multe animale sunt și probleme multe. Una dintre acestea este chestiunea dificilă a suprapunerilor și supradeclarărilor de terenuri. Există 163.000 de parcele înregistrate la APIA. Mesajul lui Faur Florin, directorul APIA, către agricultori este următorul, dat fiind că în 15 mai este termenul limită de depunere a cererilor de finanțare pentru 2017:  „Dacă fermierul a fost chemat să vină la APIA, atunci să vină, când este chemat. Dacă va veni în 10 mai, instituția nu mai are timpul fizic să verifice documentele. Nu am nevoie nici de statui, nici de mulțumiri, decât de un lucru, dacă sunteți chemați la APIA să veniți”, îndeamnă Faur. În Timis, în 2016, au fost peste 18.700 de  fermieri în centru de plăți și au primit bani, indiferent de tipul de sprijin. APIA a început și autorizarea pe domeniul ovin-caprin pentru plată. Fermierii sunt îndemnați să meargă la primăriile locale pentru a obține acea adeverință de la registrul agricol pentru terenurile pe care le dețin. Până în 15 mai, se depun cererile fără penalizare. Pentru sprijinul cuplat sunt mici modificări. Efectivul maxim este de 500 de ovine femele, cu excepția celor care sunt pe PNDR. Ciobanii din Timiş mai spun că există foarte multe pășuni pline de scaieţi, fiindcă majoritatea oierilor au contracte pe teren pe un an. De aceea ei nu fac investiţii de întreţinerea păşunilor. Prin urmare ei cer ca aceste închirieri să se facă pe termen mai lung şi, automat, subvenţia să o ia oierii pentru a se putea dezvolta.