b 750 100

Asociatia prologos Alin cristian Nucu BagiuAsociația Prologos Timișoara are un vis, acela de a contribui definitoriu la modelarea societății românești și în special din Banat, prin implicare susținută în educație și cultură. Unul dintre proiectele de mare impact este Școala de Vânzări pentru Tineri.
Astfel, Prologos este prima asociație ortodoxă din Timișoara care propune o alternativă sănătoasă pentru educația din școlile și grădinițele publice. „Am început în 2006 cu proiecte culturale, conferințe și dezbateri, în care am analizat subiecte legate de familie, viață și bunăstare. De atunci, în fiecare an, am crescut, ne-am dezvoltat și ne-am ocupat cu devotament de: campanii sociale, lansări de carte, evenimente sociale, evenimente filantropice, conferințe, dezbateri, dar și proiecte mari (începând cu 2009), cu așteptări mari, precum: Școala Gimnazială „Sf. Antim Ivireanul” , Grădinița „Troița”, „Am aflat” și „Șah”. Dacă în 2009 am avut 35 de beneficiari, în 2015 am avut 1440 de beneficiari direcți, respectiv 3655 beneficiari indirecți”, spune Alin Cristian Nucu Bagiu, lector la Școala de Vânzări pentru Tineri.
Prin proiectul Școala de Vânzări pentru Tineri organizatorii își propun să ofere unui număr de 35 de tineri oportunitatea de a cunoaște, învăța și stăpânii procesul complet de vânzare, element de bază pentru activitățile economice fundamentale ale societății în care trăim: prospectarea și sondarea eficientă a nevoilor pieței, prezentarea eficientă a produsului sau serviciului oferit atât în prezentări individuale cât și în prezentări publice, asimilarea procesului de vânzare și oferirea serviciilor post-vânzare, organizarea unor ateliere de vânzări la nivelul ciclului liceal și universitar.
În momentul de față nu există în Timișoara și nici în România o școală dedicată tinerilor, pentru dezvoltarea abilităților practice de vânzare. Nici un tânăr nu poate, dacă vrea, să facă o instruire teoretică și practică de bază, să testeze acest domeniu de activitate și să ia decizia, în cunostință de cauză, să urmeze o carieră in vânzări. Scopul proiectului este încurajarea și stimularea tinerilor de a deprinde abilități de bază care să-i pregătească eficient pentru creșterea șanselor de angajare în industria vânzărilor, sau pentru o înțelegere mai bună, în cazul în care doresc să-și dezvolte propria afacere.
Proiectul vizează strategia de tineret: axa prioritară dezvoltare profesională și personală, încadrându-se punctelor 2.2.2 – consiliere și 2.2.3 – educație formală, respectiv axei Tineri pentru societate 3.12 – economic. De asemenea, proiectul răspunde obiectivelor: promovarea ideii de voluntariat în rândul tinerilor și creșterea numărului de voluntari și facilitarea accesului tinerilor la servicii de consultanță în vederea dezvoltării spiritului antreprenorial și a dezvoltării carierei. La finalul proiectului se va acorda tuturor participanților care au parcurs integral “Școala de Vânzări pentru tineri” o diplomă de voluntariat în baza unui contract de voluntariat ce se va semna la startul proiectului, cu fiecare dintre tinerii participanți, explică Bagiu