14 04 b 750 100

fabrica de bere TimisoreanaCompania sud-africană SAB Miller, care a deţinut fabricile de bere de la Timişoara, Braşov şi Buzău, prin Ursus Breweries, a fuzionat cu AB InBev, iar rezultatul noii tranzacţii a dus la vânzarea afacerilor SAB Miller din Europa de Est.
Mişcările pe piaţa mondială a berii are repercursiuni şi România. SAB Miller - cel de-al doilea jucător de la noi din ţară, a fost absorbită de multinaţionala belgiană Anhuser-Bush InBev - cea mai mare companie de bere din lume. Odată cu această operaţiune, AB InBev a fost nevoită să renunţe la toate afacerile SAB Miller din Europa de Est. Acestea au fost achizţionate de cel mai mare producător de bere din Japonia, Asahi Group Holdings.
Pentru brandurile Ursus (România), Pilsner Urquell (Cehia), Tyskie (Polonia), Dreher (Ungaria) şi Topvar (Slovacia), japonezii au plătit aproximativ 7,8 miliarde de dolari. Asahi deţinea deja brandurile SAB Miller din Europa Occidentală – Peroni şi Grolsh. Pentru realizarea acestei uriaşe afaceri a fost nevoie de avizul comisiei antiturst al Comisiei Europene, pentru a evita monopolul pe piaţă. Conform reprezentanţilor Ursus Breweries, au fost obţinute toate aprobările iar la finele acestei luni se va schimba controlul în compania din România.