14 04 b 750 100

Parlamentarii social-democrați arădeni s-au implicat în problema Aeroportului arădean, de pe care, de multă vreme nu mai zboară decât ciorile. S-au investit milioane de euro în modernizarea aerogării, însă nici așa aeroportul arădean nu a devenit operațional.
Deputatii Florin Tripa și Adrian Todor, împreună cu senatorul Mihai Fifor s-au întâlnit cu Armand Petrescu, directorul general al Autorității Aeronautice Civile din România. „Am analizat împreună situația Aeroportului din Arad și am încercat să identificăm soluții pentru atragerea unor companii aeriene care să opereze de pe Arad. Întâlnirea noastră se subscrie intenției declarate a parlamentarilor PSD de Arad de a intreprinde orice demers legal și posibil pentru punerea în valoare a acestui aeroport. În perioada imediat următoare vom avea o serie de întâlniri cu reprezentanți ai celor mai importante companii aeriene care operează deja în România, existând toate premisele ca, începând cu anul viitor, să se reia zborurile regulate și de pe Arad”, scrie senatorul Mihai Fifor pe contul său de socializare.