safari 750x100

Hornbach a anunțat joi, 22 decembrie, că va încheia relaţiile comerciale cu Schweighofer pentru lemnul de construcții și lemnul rindeluit începând cu luna ianuarie a anului viitor. La baza deciziei Hornbach stă suspendarea certificării FSC și presiunea publică menținută în ultima jumătate de an de comunitatea de-clic.
Peste 14.000 de cetățeni solicită magazinelor de bricolaj din România (Arabesque, Bricodepot, Dedeman, Hornbach, Leroy Merlin) să renunțe la lemnul ilegal provenit de la Schweighofer. Jurnaliștii de investigație au expus practicile ilicite ale companiei Schweighofer de nenumărate ori în ultimii doi ani. Acum, însăși FSC (Forest Stewardship Council), organizație internațională care verifică legalitatea afacerilor cu lemn, a concluzionat că aceste acuzații sunt reale.
“În urma multiplelor dovezi ale tăierilor ilegale, în care toate drumurile duc la Schweighofer, era un pas firesc ca magazinele de bricolaj să înceapă să renunțe la aceste produse. Salutăm decizia Hornbach și vom cere în continuare ca toate magazinele de profil să renunțe la lemnului provenit din tăierile ilegale de pădure.” a declarat Raluca Veștemeanu, campaigner de-clic.
Suspendarea certificării FSC a Schweighofer este un pas important împotriva tăierilor ilegale. Acum trebuie menținută presiunea pentru ca această certificare să fie retrasă definitiv. În acest fel, magazinele de bricolaj nu vor mai avea nicio scuză pentru a-și încheia contractele. Deja, peste 10.000 de membri ai comunității de-clic solicită FSC să-și retragă certificarea.