b 750 100

misiuni economiceLa începutul anului viitor Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează pentru firmele timișene mai multe misiuni economice.

Târgul internațional ZOOTECHNIA, Grecia

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, cu sprijinul Ambasadei Greciei la București - Biroul Economic și Comercial invită firmele timișene să participe, în calitate de vizitator, la Târgul Internațional de păsări și animale „Zootechnia”, care se desfășoară în perioada 2 – 5 februarie 2017, în Salonic, Grecia.
Târgul internațional ZOOTECHNIA, aflat la cea de-a 10 a ediție, este cel mai important eveniment de acest gen din Balcani și sud-estul Europei și este găzduit de Centrul Internațional HELEXPO din Salonic.
Printre expozanți se numără: producători de mașini și echipamente pentru zootehnie – acvacultură, produse farmaceutice, materii prime pentru animale, animale vii (bovine, porcine, caprine, ovine, păsări de curte etc.), mașini de ambalare, accesorii și consumabile, agenții & servicii.
Mai multe informații despre expoziție și evenimentele auxiliare sunt disponibile pe pagina web: http://zootechnia.helexpo.gr
În cadrul programului «Hosted Buyer Program» sustinut de Guvernul Elen, companiile interesate de importul de produse din Grecia beneficiază de facilități precum gratuitate pentru cazare (2 nopți în hotel de 4 sau 5 stele) și transport cu avionul, pentru un reprezentant al firmei participante.
Biroul Comercial al Ambasadei Greciei în România îşi rezervă dreptul de a selecta companiile românești interesate să participe la expoziție.
Termen de înscriere: 6 ianuarie 2017

Târgul internațional HO.RE.CA, Grecia

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, cu sprijinul Ambasadei Greciei la București - Biroul Economic și Comercial invită firmele timișene să participe, în calitate de vizitator, la Târgul Internațional „HORECA”, organizat în perioada 10 – 13 februarie 2017, în Atena, Grecia.
Târgul internațional HO.RE.CA, aflat la cea de-a 12 a ediție, cel mai important eveniment de acest gen dedicat industriei hoteliere și a serviciilor alimentare, se va desfășura la Metropolitan Expo din Atena.
HORECA a reușit să aducă împreună majoritatea profesioniștilor din următoarele categorii: • Hoteluri • Hosteluri • Baruri & Cafenele • Bucătari • Pensiuni agro-turistice • Comercianți de produse alimentare • Lanțuri de catering • Restaurante • Cantine - Cafenele Snack • Divertisment - Locații pentru petrecerea timpului liber • Fast Food – Pizzerii • Brutărie – Patiserie • Produse de panificație, cofetărie & înghețată.
Mai multe informații despre expoziție și evenimentele auxiliare sunt disponibile pe pagina web: www.horecaexpo.gr
În cadrul programului «Hosted Buyer Program» sustinut de Guvernul Elen, companiile interesate de importul de produse din Grecia beneficiază de facilități precum gratuitate pentru cazare (2 nopți în hotel de 4 sau 5 stele) și transport cu avionul, pentru un reprezentant al firmei participante.
Biroul Comercial al Ambasadei Greciei în România îşi rezervă dreptul de a selecta companiile românești interesate să participe la expoziție.
Termen de înscriere: 12 ianuarie 2017

Târgul Internațional de materiale pentru construcții, „INFACOMA”, Grecia

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, cu sprijinul Ambasadei Republicii Elene la București - Biroul Economic și Comercial invită firmele timișene să participe, în calitate de vizitator, la Târgul Internațional de materiale pentru construcții, „INFACOMA”, organizat în perioada 2 – 5 martie 2017, în Atena, Grecia.
Târgul Internațional INFACOMA (http://infacoma.helexpo.gr), aflat la cea de-a 34-a ediție, este cel mai important eveniment de acest gen din Balcani și sud-estul Europei și se va desfășura la Centrul Internațional HELEXPO din Atena, Grecia.
Se vor expune: materiale de construcție, izolații, profiluri pentru uși și ferestre, obiecte sanitare, lucrări preconstrucție și tehnologie.
De asemenea, menționăm că același centru expozițional va găzdui în paralel Târgul internațional de surse de energie regenerabilă, ventilare, bazine, aer condiționat, sisteme de încălzire „AQUATHERM” (http://aquatherm.helexpo.gr).
În cadrul programului «Hosted Buyer Program» sustinut de Guvernul Elen, companiile interesate de importul de produse din Grecia beneficiază de facilități precum gratuitate pentru cazare (2 nopți în hotel de 4 sau 5 stele) și transport cu avionul, pentru un reprezentant al firmei participante.
Biroul Comercial al Ambasadei Greciei în România îşi rezervă dreptul de a selecta companiile românești interesate să participe la expoziție.
Termen de înscriere: 20 ianuarie 2017

Misiune economică în Dubai

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită firmele timișene să participe la o misiune economică în Dubai (Emiratele Arabe Unite), în perioada 14 – 18 martie 2017, de vizitare a Târgului International PLAYWORLD MIDDLE EAST 2017 – The World of Kids.
Playworld Middle East, aflată la cea de-a 4-a ediție, este singura expoziție din Orientul Mijlociu dedicată întregii game de produse pentru copii.
Expoziția reunește producători din întreaga lume și distribuitori regionali ai celor mai renumite branduri care vor expune jucării, jocuri, articole pentru copii, echipament sportiv, mobilier și multe altele.
Termen de înscriere: 30 ianuarie 2017

Relații suplimentare privind procedura de înscriere la misiunile economice: Telefon: 0372 185 244 / 0372 185 285, e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.. Persoană de contact: Laura Barbu, Manager DRE, CCIAT.