safari 750x100

concentrica revineCONCENTRICA revine, joi, 25 mai, de la ora 12:00, în Piața Libertății din Timișoara. Scriitorul Tudor Crețu, directorul Bibliotecii Județene Timiș, spune că ediția a doua înseamnă, așadar, puterea a II-a, iar formatul din 2017 va fi pe cât de concentric, încă pe atât de diferit.
“Concetrica 2 ridică lectura la … cerc, nu la pătrat. Participanții vor lua loc pe șiruri de scaune care, pornind de la Statuia Sfintei Fecioare Maria și a Sfântului Nepomuk, vor străbate cercurile pieței. Vor fi reprezentate cele mai diverse categorii socio-profesionale. O persoană desemnată de fiecare grup va lectura câte un poem din volumul Blândul ceas al reîntoarcerii, de Ioan Crăciun (1955-2010). Volumul a apărut în 1994, în seria de poezie a editurii Marineasa, și va fi citit integral pe durata manifestării”, explică Crețu.