14 04 b 750 100

teatrul nationalPeste 1.500 de iubitori de teatru, dar și spectatori ocazionali – trecători sau turiști în Timișoara - au ales teatrul în primele patru zile ale  Festivalului European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești, FEST-FDR2017.
Un eveniment care este organizat de Teatrul Național din Timișoara, cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local. FEST-FDR2017 continuă joi, 18 mai, de la ora 21, la Sala 2, cu un spectacol  care oferă publicului o nouă întâlnire cu extraordinarul univers estetic al regizorului Tompa Gabor - Toys: A dark fairy tale de Saviana Stănescu, un spectacol prezentat de compania  J.U.S.T. Toys Productions din Los Angeles, SUA. Spectacolul este jucat în limba engleză, cu supratitrare în limba română. „Două personaje pornesc într-o călătorie suprarealistă, la capătul căreia are loc o întâlnire explozivă, și, totodată o descoperire.  Jonglând cu umorul și cu suspansul, explorând ideea de identitate, artiștii recreează imaginarul eclectic al lumii artistice din Los Angeles. ”, transmit realizatorii spectacolului. Tot joi, de la ora 18, la Sala Mare, Teatrul Național din Timișoara prezintă, în afara festivalului, sepctacolul Iată femeia pe care o iubesc de Camil Petrescu, în regia Mihaelei Lichiardopol.
Vineri, 19 mai, ora 19, la Studio „Uțu Strugari”, Teatrul de Foc, București prezintă Pe jumătate cântec, textul și regia Crista Bilciu. Pe jumătate cântec este o poveste tulburătoare despre curajul de a visa și despre ce se poate întâmpla atunci când nu ai curaj să-ți trăiești cu adevărat propria viață.
Tot vineri, la Sala2, începând cu ora 21, Asociația Reciproca din Cluj prezintă  Open.  Spectacolul, semnat de Ana Cucu Popescu  și realizat în parteneriat cu Federația Fabrica de Pensule și cu Asociația GroundFloor Group, pune în discuție, dezarmant de sincer, cu tandrețe și cu forță, problema formelor iubirii. „ Un performance care vorbește, dincolo de orice inhibiție, dincolo de orice prejudecată – a creatorilor, sigur, a publicului, dacă se lasă provocat – despre sexualitate. O face într-un mod serios și, totuși, cu umor și ironie, o face asumat, dar fără ostentație”, după cum afirmă teatrologul Oana Borș, selecționerul festivalului. Spectacolul este recomandat spectatorilor peste 18 ani.