safari 750x100

vighiInterviu cu prof. univ. dr. Daniel Vighi, din Timișoara, cel mai celebru și de succes scriitor în viață al Banatului.

Domnule Daniel Vighi, la ce roman lucrați în această perioadă?
Deja am finalizat romanul Mort în Patagonia și l-am trimis la Editura Polirom. Este un roman de aventuri. Mai mulți bănățeni ajung în Țara de Foc. Este un fel de parabolă a cititului ca aventură. Cititul este o formă de aventură și de imaginație. Nu trebuie să mergi cu corabia să ajungi în Țara Focului, ci poți să călătorești acolo și dacă citești o carte. E dedicată într-un fel și studenților. Tema centrală este genocidul populației Ona, cei mai vechi oameni din lume. Ei trăiau în pielea goală pe ger. Sunt din perioada neoliticului. Când au fost descoperiți, li s-au dat haine, au fost îmbrăcați, dar și s-au îmbolnăvit și au murit toți.
Care ar fi ingredientele scrisului dumneavoastră în acest roman?
Umorul, chiar violența și sexul. E și lexicul bănățean, amestecat cu unele cuvinte spaniole.
Alt proiect?
Mai am o carte la care lucrez pornind de la o chestiune halucinantă.  Am avut o vecină când eram mic, la care venea un personaj care spunea că e jurnalist în America. Am vrut să scriu pe o temă de muzică de jazz, pornind de la Gărâna, cu ardelenii și bănățenii care au plecat în SUA și au format comunități românești prin Chicago. Jurnalistul acela venea cu mașina aici. Am și poze cu el. Îmi amintesc că aducea gumă de mestecat și ne servea pe noi copiii.
Cum se numește romanul?
Haleluia. Bughi-Ughi, care de fapt e o cântare. De fapt, scriu despre acest jurnalist, care a lucrat în America, dar tot a venit prin România și a fost urmărit de fosta Securitate. Am căutat documente și la CNSAS despre el și am găsit.
V-ați documentat așa bine, pentru acest roman?
Da. Am să bag și anexă despre acest personaj. Documente exacte. Am găsit și un interviu de care nu știe nimeni. El a fost prieten și cu Maria Tănase. Sunt chestiuni foarte interesante.
Deci e un roman cu jurnaliști?
Da. E cu jurnaliști. Am scris din el cam jumătate. Va fi destul de mare., dar editurile nu prea mai vor romane groase, fiindcă susțin că nu se vând și nu se citesc.
Cum scrieți cu spatele la cititor sau cu fața?
E o întrebare foarte grea. Aceasta este o chestiune postmodernă. Eu vreau să scriu într-o echilibristică. Mă uit la cititor, dar privesc și către literatură. Încerc să fiu la mijloc. Nu îmi sunt indiferente punțile de legătură cu cititorul, dar pe de altă parte și libertatea mea artistică este importantă. Nu pot să fac totul comercial. Aș simți că mă pervertesc.
Cetățeanul actual mai citește literatură ?
Să știți că da, mai citește, și asta mă bucură. Am văzut la Iași și la București acțiuni foarte inteligente care atrag cititorul. Sunt importante și contactele scriitorilor cu publicul. La noi, în Timișoara, există o inerție a profesorilor care predau literatură ca despre un cimitir cu oameni morți sau despre figuri de ceară. Trebuie aduși scriitorii în viață să ia contact cu cititorii, cu elevii de liceu. Contactul viu cu scriitorii este cel mai important. Eu am un club de literatură studențesc, în cadrul Ariergarda, care merge foarte bine. Vom debuta un tânăr student de anul III cu un roman. Este coordonat de poeta Ana Pușcașu. Literatura înseamnă proză și poezie. Nu avem scriitori în acest sens, nu putem juca în acest campionat al literaturii.
Mai lucrați la vreo carte?
Da. Este vorba de lucrarea pe care o scriu cu Viorel Marineasa numită Lumea culturală timișoreană supravegheată de Securitate în anii 80. Ne aplecăm mult asupra scriitorilor underground, care au fost cercetați de fosta Securitate ceaușistă fiindcă scriau literatură și se întâlneau pentru a citi ceea ce scriau.