14 04 b 750 100

piata libertatiiPrimăria Municipiului Timişoara organizează Ziua Tinerilor Timișoarei, care a ajuns la cea de-a doua ediţie, în data de 22 aprilie 2017, în Piaţa Libertăţii, Piaţa Unirii, Piaţa Sf. Gheorghe şi Parcul Justiţiei.

Ziua Tinerilor Timișoarei îşi propune celebrarea tinerilor și creșterea gradului de implicare a acestora în viața culturală a orașului. Programul Zilei Tinerilor Timișoarei conţine mai multe activităţi: lecturi în aer liber, teatru, demonstraţii de dans şi concerte.

Program:
12:00 Treasure Hunt
Locație: Piața Libertății
Decoperiți orașul pas cu pas, cu ajutorul indiciilor oferite la fiecare checkpoint.

14:00 Lectură în aer liber
Locație: Parcul Justiției
Aer liber, pături și cărți… așa se descrie o după-masă de sâmbătă în cadrul Zilei Tinerilor Timișoarei.

17:00 Demonstrații de dans
Locație: Piața Libertății
Dansatorii de la White Steps alături de trupa de dans junior ne vor bucura cu reprezentații de dans în centrul orașului.

18:00 Piesă de teatru
Locație: Piața Sf. Gheorghe
Actorii de la Teatrul Portabil ne vor încânta cu o piesă de teatru într-o locație perfectă pentru astfel de activități.

14:00 Check-OUT Festival Promo Event
Locație: Piața Unirii
Timișoara încheie anul în care este Capitala Tineretului din România cu un festival de neuitat. Detalii despre acest festival puteți afla la standul special amenajat.

Concerte:
Locație: Piața Libertății
19:00 Modulul de Musical UVT TEAM
I-ați auzit la foarte multe evenimente în Timișoara. Tinerii talentați de la Modulul de Musical din cadrul UVT TEAM ne vor încânta încă o dată de Ziua Tinerilor Timișoarei.

20:00 VANOTEK & MINELLI
Vanotek și Minelli sunt artiști renumiți în plină ascensiune pe care îi puteți asculta sâmbătă în Timișoara.

21:00 IRINA RIMES
Cu siguranță ați auzit-o pe toate radiourile pe Irina Rimes și veți avea ocazia să o ascultați și de Ziua Tinerilor Timișoarei într-un concert extraordinar.

22:00 ADDA
Nu mai e nevoie de nicio descriere pentru celebra ADDA. Vă așteptăm în număr cât mai mare să ascultăm melodiile ei care au fascinat milioane de tineri.