14 04 b 750 100

concurs clubulŞcoala Gimnazială Dumbrava organizează, în parteneriat cu Clubul Copiilor Lugoj, concursul judeţean cu tema „Imagini rurale şi urbane în contextul actual”. Proiectul cuprinde o expoziţie-concurs cu lucrări ale elevilor, care se va desfășura pe trei secţiuni: colaj (elevi din ciclul primar; lucrări cu un singur autor; format A4); pictură (clasele V-VIII; lucrări cu un singur autor; format A3); fotografie (clasele V-VIII; lucrări cu un singur autor; format A5). Conform regulamentului concursului, lucrările vor avea tema „Imagini din mediul rural şi urban specifice localității”, iar fiecare lucrare va avea un singur cadru didactic coordonator, care poate participa cu maxim trei lucrări. Nu vor fi acceptate în concurs lucrări ce conţin sau instigă la orice formă de violenţă sau au caracter ofensator, abuziv, indecent, calomniator, obscen, care incită la consum de droguri sau promovează rasismul, sexismul, homofobia, discriminarea etnică, socială, rasială, religioasă sau orice fel de discriminare. Totodată, nu vor fi acceptate imagini ce conţin publicitate sau materiale promoţionale. Criteriile de evaluare se axează pe: originalitatea lucrării, realizarea tehnică, acurateţea execuţiei, claritatea mesajului și relaţionarea cu tema concursului. Lucrările trebuie predate până în data de 17 februarie 2017, la Clubul Copiilor Lugoj (Lugoj, strada Comuna din Paris, nr. 5 , cod 305500, tel. 0256351512). Vernisajul expoziției și festivitatea de premiere vor avea loc în data de 24 februarie, începând cu ora 14, la Clubul Copiilor Lugoj.