safari 750x100

artmedia 2017Florina Cercel, Corneliu Murgu și Ion Caramitru sunt protagoniștii următorului eveniment al stagiunii Artmedia 2017: 3 C -”randevu teatral” în data de 6 martie, de la ora 19, la Opera Română Timișoara.
Artmedia a adus de-alungul celor 25 de ani de existență spectacole de neuitat ca Danaidele, Hamlet, Don Juan, Numele Trandafirului, Șatra, Cocoșatul de la Notre Dame, Dineu cu proști și, nu în ultimul rând, două spectacole ale celebrului Shakespeare's Globe Romeo și Julieta și Regele Lear. De aceea, Radu Beligan a caracterizat Artmedia "Un Teatru al Teatrelor".

A 25-a stagiune va aduce în prim plan realizatori de excepție, artiști cu har, care ne-au încântat cu arta lor miraculoasă.

Sub genericul 3C, Florina Cercel, Ion Caramitru și Corneliu Murgu îi vor încânta pe timișoreni într-un memorabil spectacol cu realizări artistice neobișnuite, dezvăluindu-și mistere ale scenei și ale vieții cu farmecul care-i caracterizează. De această dată spectacolul va fi învăluit într-o atmoferă cu totul deosebită, în acordurile Art Kammerorchester condusă de îndrăgitul dirijor Peter Oschanitzky.