750 100 2017

pnl timis 28Preşedintele PNL Timiş Nicolae Robu nu vrea să-l prindă anul 2021 cu clădirea sediului politic din Piaţa Unirii degradat, aşa cum este în prezent. Întrucât PNL este proprietar doar pe parter, el a avut deja o întâlnire cu ceilalţi coproprietari (români şi italieni) cu care a discutat problema. În principiu, şi aceia au fost de acord că faţada trebuie reparată.
Altfel, primăria va amenda coproprietarii, dar pe ntru că PNL vrea să facă reabilitarea, cota amenzii care i-ar reveni partidului ar urma să fie suportată de cei care zăbovesc începerea lucrărilor.
„PNL este proprietar doar pe parterul acestei clădiri. Restul este în altă proprietate, sunt privaţi, italieni şi români. Am avut o întâlnire săptămâna trecută cu toţi proprietarii şi le-am explicat că vor veni amenzi foarte mari, iar de la 1 ianuarie, taxa pe paragină, dacă nu începem reabilitarea acestei clădiri. (...)”, a spus Robu.
Zilele următoare, edilul va primi şi poziţia proprietarilor italieni, care par a fi de acord.
Robu a reamintit că amenzile vor fi necruţătoare, nivelul lor e stabilit prin lege şi va fi aplicat la maximum, iar amenzile vor fi date atât de des cât permite legea. Cu cine se opune, se va ajunge în instanţă şi municipalitatea va câştiga.