safari 750x100

gunoi pe strada din nouNumai într-o zi, marți, 18 aprilie, angajații Retim au colectat nu mai puțin de 42,9 tone de deșeuri constituite în depozite ilegale în zona Steaua,  Odobescu,  Complex studențesc, străzile Miorița, Ofcea, Daliei, Platanilor, Mangalia, Gelu din zona Dacia, Blașcovici, Canal Bega din  Plopi, străzile Lorena și Telegrafului.

 

“Depozitarea oricăror tipuri de deşeuri pe domeniul public după încheierea acţiunii de curăţenie de primăvară este sancţionată de către organele abilitate, în conformitate cu prevederile HCL nr. 371/2007 privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor pe raza municipiului Timişoara, modificată şi completată, art. 3, alin. 1, litera a), cu amendă cuprinsă între 500 – 1.000 lei, pentru persoane fizice, şi respectiv 1.000 – 2.500 lei, pentru persoane juridice”, atrage atenția Livian Hotico, PR Retim.

Amintim că, deși acțiunea de curățenie generală de primăvară s-a încheiat de mult timp, RETIM Ecologic Service SA a mai colectat tot într-o singură zi, vineri, 14 aprilie, înaintea sărbătorilor pascale, din depozitele ilegale de deșeuri 82,6 tone de deșeuri.
Acestea s-au aflat pe următoarele străzi: Contemporanul, Baltazar, Răscoala, Crizantemelor, P. Olaru, Tacit, Semicerc, Amzei, T. Livius, B. Mărăcine, Tr. Lalescu, P. Andronescu, I. Vidu, I. Curea, P. Râmneanțu, Nicorești, Secerii, Ciocanului, Fructelor, Filateliei, Liniștei, T. Laurean, Odobescu, Rădulescu, Gropșeanu, Musicescu, R. Șireanu, Chiriac, Hebe, Snagov, Bogdăneștilor, Dunărea și Torac.