14 04 b 750 100

contact mapAtât în 2017 cât şi în următorii 2-3 ani, Timişoara va fi, în continuare, în şantiere, întrucât vor continua lucrările de extindere şi modernizare a mai multor artere rutiere mari, dar mai periferice, care fac legătura între cartiere.
Vor fi lucrări foarte mari la reabilitarea liniilor de tramvai şi de fapt la modernizarea tramelor stradale în ansamblu, pentru că primăria nu se va limita doar la liniile de tramvai.
''Vom avea lucrări foarte mari în anii următori cu finanţare pe fonduri europene şi de fapt la modernizarea tramelor stradale în ansamblul lor, că nu ne vom limita doar la liniile de tramvai. Vor fi lucrări de tipul celor pe care le-am făcut pe strada Ştefan cel Mare, lucrări deosebite, care au schimbat şi aspectul zonei şi funcţionalitatea ei. Astfel de lucrări vom avea de exemplu pe strada Stan Vidrighin, în prelungirea străzii Ştefan cel Mare, ceea ce am făcut pe acel tronson se va prelungi pe toată strada Stan Vidrighin, însemnând până la sensul giratoriu de la AEM'', spune primarul Nicolae Robu.
Valoarea estimată a lucrărilor de pe Vidrighin este de circa 90 de milioane de lei.
Pe toate traseele, liniile de tramvai vor fi mutate pe mijlocul străzii, acolo unde arhitectura nu este aşa, în prezent.
Vor urma şi alte lucrări similare bd. Cetăţii (valoarea estimată este de 80 de milioane de lei), pe Calea Bogdăneştilor, unde liniile de tramvai vor fi mutate pe mijlocul străzii şi va fi creat un bulevard foarte frumos cu câte două benzi pe sens, cu trotuare şi cu piste de biciclete civilizate (valoarea estimată este de aproape 100 de milioane de lei).
Vor intra în lucru pentru reabilitare nod de tramvai şi modernizarea tramelor stradale, acelaşi tip de lucrări, str. Vlad Imbroane şi în continuare, Gh. Adam. ''Şi această secvenţă de străzi va avea un cu totul alt aspect, cu o mult mai bună funcţionalitate. Aşa cum este acum este o risipă de spaţiu, cu linia de tramvai pe o parte şi benzile rutiere cum sunt acum. Valoarea lucrărilor este de circa 68 de milioane de lei'', explică Robu.
Acelaşi tip de lucrări vor fi pe un grup de străzi pe unde este la ora actuală traseul liniei 7 de tramvai, respectiv, Ana Ipătescu - Victor Hugo - Aluniş - Drubeta (valoarea lucrărilor este de 125 de milioane de lei), şi aici urmând a fi duse liniile de tramvai pe mijlocul străzilor.
Şi, ceva care interesează multă lume, strada Ardealul, şi ea va intra în modernizare cu acelaşi tip de lucrări inclusiv de refacere a liniei de tramvai.