BANNER 750 100 CAPITALA TRENDURILOR

  • Accesări: 7510

pod din timisoara peste riul begaPrimarul Nicolae Robu a descoperit că podurile peste Bega nu costă prea mult şi va umple oraşul de ele. Numai că edilul Timişoarei nu se mulţumeşte doar cu construcţia în sine, aruncată peste apă, ci vrea şi stil.
''Aşteptăm acum ca proiectantul să ne dea pentru Podul Jiul şi nişte propuneri stilizate, pentru că ce ne-a predat el ca documentaţie reprezintă doar desene tehnice şi am vrea să vedem şi ceva artistic; o viziune asupra lui pe cele două variante pe care ni le propune pentru a putea lua săptămâna viitoare, când vom avea o şedinţă de consiliu local, decizia asupra soluţiei pe care vom merge cu proiectul tehnic. Dăm drumul imediat, săptămâna viitoare, la proiectul tehnic şi de îndată ce el va fi gata, vom organiza licitaţia pentru execuţia lucrărilor'', a detaliat Nicolae Robu în conferinţa de presă de marţi 10 ianuarie 2017.
Dacă tot se află în apropierea viitorului Pod Jiul, podul pe care timişorenii l-au botezat Eiffel, probabil că primarul vrea să eclipseze maiestuozitatea aceluia. El a declarat, de altfel, că nu-şi doreşte ca noile poduri peste Bega care se vor construi în oraş în următorii ani să fie simple construcţii, ci să fie şi cu stil, adevărate atracţii turistice care să înfrumuseţeze Capitala Culturală Europeană din 2021.