safari 750x100

coltermColterm îi asigură pe abonaţii săi din sistemul centralizat de încălzire, că nu le vor îngheţa caloriferele şi nici nu vor rămâne fără apă caldă în zilele şi nopţile geroase, întrucât societatea s-a aprovizionat cu combustibilul necesar.
Reprezentanţii Colterm susţin că în prezent sistemul funcţionează cu 50% pe bază de cărbune şi 50% pe gaz.
''În depozitele noastre intră zilnic o cantitate mai mare de cărbune decât necesarul pentru 24 de ore. Mai avem şi rezerve de combustibil lichid, de păcură, astfel încât să-l putem folosi în caz de necesitate'', spune Ofelia Herghelegiu, purtător de cuvânt al Colterm.
În momentul de faţă, Colterm are în jur de 70.000 de abonaţi.
Timişorenii au trecut printr-o experienţă neplăcută prin 2009-2010, când au rămas o noapte fără căldură, întrucât Colterm avea un rest de datorie la furnizorul de gaz (Petrom Gas), circa 13 milioane de lei din datoria de 60 de milioane de lei. După telefoane şi intervenţii, caloriferele timişorenilor au început să se încălzească, dar consilierii locali au reziliat contractul cu OMV Petrom Gas în favoarea noului distribuitor E.ON Gaz, din ianuarie 2011.