14 04 b 750 100

15875612 560705340786000 2213353062527271711 oPolițiștii locali din cadrul Serviciului Inspecție Comercială au efectuat în aceste zile verificări pentru a se stabili dacă mai multe firme sunt deschise, deși aveau activitatea suspendată ca urmare a aplicării de sancțiuni pentru că funcționau fără acord emis în baza OG 99/2000. Astfel, în urma controlului la trei societăți aflate în această situație s-a constatat că una dintre ele funcționa ilegal, neținându-se cont de decizia de suspendare a activității. Este vorba de societatea comercială Duo Group Miniclub SRL, de pe str. Virgil Onițiu nr. 3, unde se află restaurantul Casa Bunicii. Reprezentantul societății comerciale a fost sancționat conform OG 99/2000 republicată, cu amenda maximă de 1000 lei. În locația respectivă există cinci firme, care nu dețin acord de funcționare pentru desfășurarea activităților comerciale pentru adresa menționată. La propunerea polițiștilor locali, firmele în cauză au fost suspendate pe rând, fiind aplicate un număr de 40 de sancțiuni contravenționale, pentru că se desfășoară în continuare activități comerciale fără a se deține documentele necesare conform legislației. Verificările vor continua până la intrarea în legalitate.