14 04 b 750 100

EduCrăciun pozăEduCrăciun, campania prin care studenții au avut oportunitatea de a-și face auzite dorințele în fața lui Moș EduCrăciun s-a încheiat cu succes zilele trecute. Prin această campanie, organizatorii au dorit să aducă o schimbare pozitivă în educație, antrenându-i pe studenți într-o acțiune care să găsească soluții la problemele din sistemul educațional, identificate în ediția anterioară a campaniei EduCrăciun. În perioada 13-15 Decembrie, studenții au avut șansa de a scrie propria scrisoare Moșului, urmând ca ulterior aceste propuneri să fie soluționate prin realizarea unor focus group-uri de către studenții voluntari.
Campania a fost organizată de către MindsHub, o echipă formată din 16 studenți timișoreni care își doresc „să schimbe în bine fața educației”, cărora li s-au alăturat 7 organizații studențești din Timișoara. Campania a fost realizată în mod exclusiv de către și pentru studenți, fără avea vreo afiliere cu mediul academic.
Rezultatele au fost peste așteptări, campania EduCrăciun adunând peste 480 de scrisori din partea studenților din cele mai importante centre universitare timișorene. Cei mai harnici dintre studenți au fost cei de la Universitatea de Vest Timișoara și Politehnica Timișoara, unde, în cele 3 zile, ajutoarele Moșului au adunat trei sferturi din numărul total de scrisori.
La capitolul dorințe, 45% dintre studenții participanți în campanie au exprimat nevoia de locuri de practică, orientate spre partea aplicativă a ceea ce ei studiază, 30% au menționat nevoia unei infrastructuri moderne în cadrul facultăților și o curriculă adaptată cerințelor pieței muncii. Exprimată în proporție de 25%, relația profesor-student a fost, de asemenea, una dintre soluțiile apreciate de studenți pentru progresul în carieră. Alte mențiuni au făcut referire la accesul la informații de actualitate și mentorat (40%), accesul la oportunitățile din piață (18%), burse și bugete pentru materiale didactice (14%) ș.a.
Organizatorul campaniei, Andrei Mimiș, povestește despre campania EduCrăciun: „Din dorința de a face auzită vocea studenților, am reușit să organizăm și în acest an campania EduCrăciun. Știind deja problemele din sistemul educațional pe care studenții le-au identificat în anul anterior, de această dată ne-am propus să identificăm și modul în care am putea să intervenim pentru soluționarea problemelor. Eu personal mă declar surprins de deschiderea cu care studenții i-au scris și de această dată lui Moș EduCrăciun.”
Mai mult, Claudia-Andreea Varga, o studentă timișoreană, participantă în campanie, spune în scrisoarea sa: “Ce ai zice dacă manualele a căror pagini par să nu mai aibă sfârșit să le transformi în ore de dezbateri, în ore în care utilitatea practică a teoriei să ne fie confirmată în ore la care specialiștii să-și exprime propria părere și să ne dezvăluie adevărata față a meseriei?”.
Toate scrisorile pot fi văzute pe pagina de Facebook a MindsHub. În urma acestei campanii, sutele de dorințe exprimate de studenți au fost expuse într-o scrisoare deschisă către Moș EduCrăciun. Cele mai populare scrisori au fost recompensate cu premii oferite atât de partenerul oficial Kaufland, cât și de sponsorii BCR și Generali.