750 100 2017

primaria giarmataÎn comuna Giarmata nu se va construi o nouă biserică, după ce hotărârea a fost luată de aleşii locali în şedinţa Consiliului Local Giarmata, care a avut loc luni 7 martie.


Enoriaşii şi-au exprimat dezacordul, fiind nemulţumiţi de preotul Pană, care recent a blestemat în sfântul lăcaş, faptă sancţionată deja de Mitropolie, iar localnicii consideră că acesta a provocat tensiuni puternice şi în cadrul Bisericii Ortodoxe din Giarmata şi cer să înceteze această atitudine.
„Dacă nu se liniştesc apele în Biserica Ortodoxă (Giarmata, n.r.) şi se mai continuă în aceeaşi manieră, în 10 ani, credincioşii ortodocşi vor fi minoritari în Giarmata. Problemele pe care le aveţi la biserică vă rugăm să le rezolvaţi acolo”, a spus consilierul Dejeu.
Fostul primar Nelu Delvai, a remarcat că „Politicul s-a băgat în biserică şi invers. Biserica are nevoi multe, iar în ultimii 50 de ani s-au făcut puţine pentru lăcaş (...). Dacă nu încetează teatrul de bătălie, o să ne trezim într-o zi că din 150 de credincioşi care vin la biserică vor rămâne 50”.
Astfel, după două ore de dezbateri intense şi răzvrătiri ale oamenilor, consilierii locali au respins în unanimitate cererea şi proiectul de distribuire a unui teren pentru construirea altei biserici ortodoxe.
Primarul Virgil Bunescu li s-a alăturat imediat consilierilor şi şi-a retras proiectul pentru construirea unei noi biserici, pentru a aplana tensiunile. „Ca să dezamorsăm partea juridică, îmi retrag proiectul de hotărâre!, a spus el.

DSCF5722

Mesajul trimişilor Mitropoliei la şedinţa de consiliu a fost aceea că problemele din sânul bisericii din Giarmata vor fi rezolvate de autorităţile bisericeşti, dar discuţiile respective nu ar fi trebuit să aibă loc într-o şedinţă de consiliu local.
„Preoţii Pană şi Vasiu nu au dorit să participe la şedinţă, deşi eu i-am invitat, tocmai pentru a nu crea mai multe animozităţi şi pentru a nu influenţa, prin prezenţa lor, deciziile ce vor fi luate. Dacă aşa s-au întâmplat lucrurile cu blestemele, regret foarte mult că s-a ajuns aici. Eu cred că preotul Pană este de bună credinţă şi dacă a făcut aşa cum spuneţi, a făcut-o dintr-o scăpare sau slăbiciune. Am avut câteva reclamaţii pe care eu le-am cercetat personal. Am făcut şi un raport eparhial. Problemele care au fost, au apărut fiindcă s-au încins spiritele şi au fost nişte discuţii, dar cred că nu este rea voinţă nici dintr-o parte nici din cealaltă”, a afirmat preotul Mircea Szilagyi.