b 750 100

DSC 0572Marius Popovici: „Darea în funcţiune a acestui tronson de autostradă va însemna un important câştig de timp pentru cei care tranzitează Lugojul – 20-25 de minute, ocolind Chizătău, Belinţ, Coştei, Lugoj şi Traian Vuia”

Ultimele săptămâni au însemnat un avans puternic al lucrărilor pe lotul de autostradă Lugoj-Deva (lot 1), mai exact Şanoviţa-Dumbrava – 27,6 kilometri.

DSC 0567 „O autostradă care, după părerea mea, va fi finalizată în circa două luni şi jumătate – trei luni, cu excepţia bretelei de 10 kilometri de la Balinţ la centura Lugojului, care va avea ca termen de finalizare toamna-iarna acestui an. Am parcurs integral, pe asfalt, cei 27 de kilometri, cu excepţia a trei poduri: podul peste canalul Bega-Timiş – 300 de metri, la kilometrul 2 plus 900, un pod peste un pârâu şi pasajul peste calea ferată, la kilometrul 24 plus 445. Cred că peste 25 de kilometri din total lungime sunt la nivel de asfalt binder plus ab2”, spune Marius Popovici, inginer, consultant în domeniul construcţiilor civile, hidrotehnice şi rutiere. Zilele acestea, constructorul începe pozarea ultimului strat – asfalt uzură. De asemenea, pe aproape 20 de kilometri din total lungime sunt montaţi parapeţi, glisiere centrale, dar şi parţial laterale.

DSC 0541Pe DN 69 A se pregătesc lucrările rutiere de acces pe autostradă

Se poate trece deja peste podul de pe canalul Bega, la kilometrul 1 plus 030. În ceea ce priveşte începutul autostrăzii, pe DJ 69 A, în apropiere de Şanoviţa, la această poziţie pasajul de la kilometrul 0 plus 097 este în fază de finalizare. Se execută umpluturile de acces spre pasaj, structura de rezistenţă fiind în mare parte terminată, iar pe DN 69 A se pregătesc lucrările rutiere de acces pe autostradă. La sfârşitul acestui lot de autostradă, la kilometrul 27 plus 620, imediat după Traian Vuia spre Dumbrava, la circa un kilometru de Mănăştiur, lucrările au avansat foarte mult, buclele de acces sunt în mare parte asfaltate. „Concomitent se execută ultimele lucrări de fundaţie-terasamente şi finalizare a podurilor şi podeţelor din nodul rutier Dumbrava, care va însemna, de fapt, două bucle şi două sensuri giratorii pe DN 69 A”, mai spune Popovici.

Au început lucrările de nivelare a taluzului, dar şi înierbare

La nodul rutier Balinţ, pasajele sunt în mare parte finalizate, se execută ultimele lucrări de suprabetonare şi racordare a umpluturilor spre pasaje. Pe mai multe porţiuni de autostradă în umplutură au început lucrările de nivelare a taluzului, dar şi înierbare, în vederea fixării taluzului. Pasajele au deja, în mare parte, sferturile de con şi scările de acces betonate, urmând ca, în perioada următoare, să se monteze glisierele de protecţie şi să aibă loc asfaltarea rampelor de acces ale diferitelor drumuri comunale. „Darea în funcţiune a acestui tronson de autostradă va însemna un important câştig de timp pentru cei care tranzitează Lugojul – 20-25 de minute, ocolind Chizătău, Belinţ, Coştei, Lugoj şi Traian Vuia”, spune Popovici.