Anul 2012 a început cu proteste în stradă. Românii din zeci de oraşe au cerut respect şi au solicitat să fie ascultaţi. Liderii politici au declarat că susţin dialogul şi transparenţa. Preşedintele Traian Băsescu a spus că "ne trebuie mult mai multă transparenţă care trebuie înţeleasă şi de ministere şi de autoritatea locală". USL a reacţionat la manifestările din stradă şi la cererile societăţii civile spunând că "orice guvernare nu se poate realiza decât împreună cu societatea şi în condiţiile unui dialog constant şi sistematic". Aşa s-a născut Coaliţia 52, care propune soluţii decidenţilor politici şi le oferă ocazia să-şi recâştige credibilitatea.
Coaliţia 52 a fost lansată joi, 9 februarie, și la Timişoara, în cadrul unei întâlniri la a fost anunţată strategia de amendare a Legii 52/2003, privind transparenţa decizională în administraţia publică. Reprezentanţii Coaliţiei 52 din Timişoara consideră că trebuie îmbunătăţit dialogul între societatea civilă şi autorităţile publice. Amendamentele propuse de coaliţie vizează: mărirea perioadei de consultare publică; organizarea dezbaterilor publice după o procedură unică; sancţiuni directe pentru şefii instituţiilor în care nu se respectă Legea 52. Soluţiile de schimbare a Legii 52/2003 au venit ca urmare a rezultatelor unei cercetări la nivel naţional, care arată că aplicarea legii este în prezent una formală, deficitară şi nefuncţională.
SEMNEAZĂ PETIȚIA!
►Petiţie pentru îndepărtarea de la Timişoara a episcopului-vicar Paisie (cetăţeanul Ion Gheorghe) - uzurpatorul ÎPS Nicolae, Mitropolitul Banatului
Semnaţi petiția on line
Recuperarea creanței istorice de la Germania de peste 18 miliarde de euro

Radu Golban
S.C. HELP TRANS S.R.L.
Cu sediul in Oraviţa, str. Timişorii, nr.1., jud. Caraş Severin
ANGAJEAZĂ:
DULGHERI şi ZIDARI calificaţi pentru lucrări în construcţii
Oferim salarii atractive. La cerere, asigurăm cazare.
Telefoane de contact:
0255/571925; 0740098662;
0744607924; 0720039629
Tratament hemoroizi fara operatie
www.TamiClinic.ro
.gif)
.jpg)