750 100 2017

  • Accesări: 3406

sinucidere studenta 1O tânără de 21 de ani, studentă la Facultatea de Medicină din Oradea, s-a aruncat sâmbătă dimineaţa de la etajul 4 al blocului în care locuia cu chirie.

Vestea morţii tinerei a şocat pe toată lumea, mai ales că aceasta era cunoscută ca fiind o fata mereu cu zâmbetul pe buze.
Originară din Zalău şi singură la părinţi, Andrada Puţina urma specializarea Medicină Dentară, unde fusese admisă în iulie 2015, dar şi Medicină Generală, unde era în primul an, iar colegii spun despre ea că "părea o fată super OK, mereu zâmbitoare".
Prietenii ei nu îşi pot explica de ce fata a recurs la acest gest:
"Drum lin, suflet frumos! Ai plecat mult prea devreme, Andrada, şi ai lăsat multă durere şi suferinţă în inimile prietenilor şi familiei. Dumnezeu să te ierte şi odihnească şi ne rugăm fără putere şi cu durere în suflete pentru tine", a scris o prietenă pe Facebook.
Tânăra fusese olimpică de nota 10 în liceu, multiplă premiantă a concursurilor judeţene din Sălaj şi naţionale, presa locală scriind în repetate rânduri despre reuşitele ei.
Chiar dacă excela la toate materiile, fapt confirmat atât de profesori, cât şi de evaluatorii numeroaselor concursuri la care a participat, tânăra se declara ca fiind anti "toceală", alegând să înveţe lucrurile logic, şi spunea încă de pe atunci că îi place chimia şi mărturisea că îşi doreşte să devină medic.
"Pentru mine chimia nu este o simplă disciplină, a devenit o pasiune. Mi-ar plăcea foarte mult să fiu ori chirurg, ori oncolog, ori cardiolog. Toate trei mi se par specializări foarte interesante şi - poate sună cinic - de viitor", spunea Andrada.